Autoarele au creat acest ghid pe care il distribuie gratuit, cu scopul de a veni in intampinarea familiilor ce se confrunta cu experienta pierderii si isi doresc sa isi sprijine si insoteasca copilul in acest proces cu cat mai multe resurse. Ne-am referit in acest ghid la pierdere prin moarte a unui membru din familie sau a cuiva apropiat, la separarea parintilor, la pierderea prin mutarea domiciliului si la alte tipuri de pierdere comune ce pot aparea in viata copiilor.
Încă din momentul concepţiei, iniţial noi şi mai apoi, copiii noştri, vom trece printr-o serie de transformări, separări şi reconectări.
Prima aventură prin care trecem împreună cu copilul nostru este naşterea, fie că are loc prin naştere vaginală sau prin cezariană. Este de asemenea prima separare importantă şi totodată prima reconectare, prin stabilirea contactului vizual după naştere.
Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât ceea ce contează sunt prezenţa, continuitatea şi capacitatea de sincronizare corporală şi emoţională a îngrijitorilor principali: tonul vocii, expresiile faciale, contactul piele pe piele. Diferite cercetări au demonstrat preferinţa nou-născuţilor pentru vocile părinţilor (în special a mamei) şi faptul că recunosc sunetul bătăilor inimii mamei, acestea fiind elemente care îl reasigură şi îl liniştesc. Din aceste motive, rupturile/ separările din perioada timpurie pot avea un impact profund şi merită să identificăm şi susţinem modalităţi de menţinere a contactului sau de reconectare.
Totodată, merită să ne reamintim faptul că:
- funcţiile parentale pot fi îndeplinite şi de către alte persoane specializate (personalul medical în cazul prematurilor, internării copilului sau alţi membrii ai familiei caretakers/educatori, în cazul în care unul dintre părinţi este internat sau nu este prezent sau în cazul grădiniţei/şcolii);
- pentru un ataşament sigur este suficient ca părintele/caretaker-ul să răspundă în mod sintonizat în 30% din timp.
Atât relaţia cu noi cât şi cu alte persoane de referinţă, prieteni, animăluţe de companie sau obiecte dragi, se vor transforma de-a lungul vieţii sale.
Vor fi poate situaţii pe care le vom putea prevedea şi pregăti, iar pe altele nu – merită să conştientizăm faptul că funcţiile parentale pot fi îndeplinite şi de către alte persoane şi să ne înconjurăm şi să construim pe cât posibil reţele care să ne poată susţine şi îndeplini acea funcţie de părinte iubitor, hrănitor şi protectiv, în cazul în care noi nu am putea fi prezenţi pentru o perioadă (mai scurtă sau mai lungă alături de copiii noştri).
Pot exista nenumărate situaţii de schimbări care să afecteze continuitatea şi stabilitatea relaţiilor noastre şi ale copiilor noştri. Principalele pe care am ales să le abordăm aici sunt:
- moartea unei persoane dragi;
- separarea prin divorţ a părinţilor;
- menţinerea/transformarea relaţiei în cazul separării în primele momente ale vieţii;
- mutarea, izolarea/carantina şi internarea.
În trecut, recomandările în cazul proceselor de doliu erau acelea de a ne separa şi „a le da drumul” celor dragi care au murit. Cercetările / studiile recente despre creşterea post-traumatică au evidenţiat că transformarea relaţiei cu persoana care a murit contribuie la recuperarea persoanei /rezilienţa.
Principalele teme-cheie sunt:
- cum să facilitez o continuitate a experienţei copilului meu în lume, cu pendularea între conectare (părintele ca baza sigură) şi explorare?
- cum să (re)creez o activare neuroafectivă a siguranţei şi conexiunii, chiar şi atunci când vor mai fi fost întreruperi şi turbulenţe?
Autori: Alina Tomsa
Citește ghidul în întregime:
